12.3 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Cumpărătorii de hi-tech, lipsiţi de modestie

Persoanele care cumpără aparatură de ultimă generaţie au aptitudini de lider, însă nu sunt sensibile la problemele umanităţii. Cei dependenţi de achiziţionarea celor mai noi invenţii tehnologice pot fi caracterizaţi ca aroganţi şi cu o înclinaţie deosebită de a deveni lideri, dar au şi trăsăturile unui dictator. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de societatea Mindset Media, în colaborare cu Nielsen, pe un eşantion reprezentativ de 25.000 de americani. Experţii în marketing îi numesc „early adopter“, adică primii care cumpără produsele cu cele mai noi tehnologii. Aceştia sunt de ceva timp obiect de studiu pentru reprezentanţii coloşilor producători de
hi-tech, în tentativa acestora de a interpreta şi de a înţelege personalitatea acestei categorii de consumatori. Specialiştii din cadrul Mindset Media au reuşit să individualizeze 20 de profiluri psihologice legate de variabile precum capacităţile intelectuale, creativitatea şi autostima. În urma sondajului efectuat, s-a observat că există o puternică legătură între obişnuinţa de a cumpăra produse de ultimă generaţie şi autostimă.

De asemenea, s-a constatat că majoritatea cumpărătorilor de obiecte hi-tech de ultimă oră au şi aptitudini înnăscute de lider. Dintre aceştia, 68 la sută au declarat că au cumpărat trei sau mai multe computere în ultimii doi ani. 62 la sută dintre cei cu un punctaj crescut la capitolul autostimă au precizat că îşi cumpără mereu ultimul model de telefon celular lansat pe piaţă. S-a mai observat că majoritatea cumpărătorilor de înaltă tehnologie sunt persoane lipsite de modestie şi adeseori arogante, de cele mai multe ori insensibile la problemele celor din jur. „Oamenii avizi de tehnologie au obţinut note peste medie la testele de personalitate, dar scoruri foarte mici la capitolul modestie. Consumatorii de electronice şi echipamente IT nu au avut rezultate similare cu oamenii obişnuiţi, care nu sunt pasionaţi de tehnologie“, susţin cercetătorii Mindset Media.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS